aprilie...

E seara. Din nou. Vantul de aprilie adie usor luand in zbor ganduri tulburate de cateva raze ce nu vor sa plece.

Apus. Un fenomen mirific ce infrumuseteaza la fiecare sfarsit de zii sufletul celor 2 adolescenti.

Poate parea inofensiv.. dar pentru ei e o intreaga poveste.

Un fundal de un mov aprins coloreaza usor peisajul impletindu se cu cele doua chitari aruncate in vazduh

Firele aspre de iarba alcatuiesc un loc tacut, linistit , poate chiar tainic..

-stii. Uneori ma gandesc cum ar fi sa ne transformam in niste oameni minusculi si sa fim doar noi doi.

-ha ha. Alex, nu mai visa atat cu ochii deschisi.

-de ce? Déjà te vad urland ca disperata” aa. E un monstru aici” si e doar o furnica

-foarte amuzant..

-nu ti face griji , marie, sunt aici ca sa te salvez.

-de asta imi e cel mai frica. Stii.. mereu mi am dorit sa am o stea.

-dar ai, marie. Nu vezi? Toate stralucesc pentru tine.

-alex. Nu e nici o stea pe cer. Si.. nu asa. As vrea sa am o stea in buzunar care sa ma protejeze si sa ma insoteasca peste tot.

-ehh. Pana atunci trebuie sa te multumesti cu poza mea.

-huh? Dar n am nici o poza cu tine.

-aa da scuze. Cu noi.

-alex, e geniala.. nu trebuia…

Ii privesc si simt cum inima bate cu atata emotie. E doar o poveste de dragoste. Poate ca ascunde multe. Dar poate ca numai personajele din ea o stiu cu adevarat. Eu sunt doar un spectator.

Iubesc iubirea. Daca m ai intreba daca te iubesc probabil ca ti as raspunde nu. Si totusi.. poate mint.

Poate ca nu vei citii niciodata asta.. sau poate faci asta acum. Doar daca nu cumva ma las iar cucerita de briza unei seri obisnuite si las pixul si foaia sa alunece in abisul apei.